Un site unic în peisajul autohton românesc, care se axează în primul rând pe poveștile românilor, dar și pe informații generale.

Informații utile

Informații utile pentru românii din țară și pentru cei din diaspora. 

Rețele de socializare

Pe scurt, despre ceea ce facem

Ne axăm pe povești interesante ale unor români care doresc să facă lucruri, să schimbe țara noastră într-un mod benefic. Totodată, publicăm informații generale.

Premierul Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL la Congresul Partidului Național Liberal, ținut sâmbătă, 25 septembrie 2021 la Romexpo.

 

Florin Cîțu a obținut 2878 de voturi la Congresul PNL, iar Ludovic Orban 1898 de voturi.

 

„Dragi colegi, am spus de mai multe ori, acest vot mă onorează şi mă responsabilizează. În acelaşi timp,  trebuie să fiu sincer şi să vă spun că nu mă surprinde alegerea dummneavoastră, pentru că am spus din primul moment că echipa câştigătoare e singura soluţie pentru PNL. În acelaşi timp, vă promit că voi fi preşedintele liberalilor, indiferent pentru cine aţi votat astăzi. De astăzi suntem un partid unit şi vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD. Această nu a fost doar o campanie, a fost o mişcare care începe cu PNL şi care va schimba România în bine. Vă mulţumesc tuturor şi împreună construim România liberală. Mulţumesc”, a declarat Florin Cîțu după ce a câștigat alegerile interne din PNL.

„Mai este o zi și mâine, dar sunt încrezător. Aceasta e noua echipă a PNL”, a adăugat Cîțu, după ce și-a invitat pe scenă echipa care l-a susținut. „Aşa începe mişcarea liberală în România. Acum, bineînţeles, la treabă. Mai avem şi mâine o zi. Vă mulţumim tuturor”, a adăugat Florin Cîţu.

 

Ludovic Orban și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Camerei Deputaților după ce a pierdut alegerile din PNL.

Florin Cîțu, ales președinte al PNL! Prima declarație

25 septembrie 2021